Faceți căutări pe acest blog

E. Cassian D. ::: B l a m e


EMIL CASSIAN DUMITRAȘ
@ Galeria Galateea Contemporary Art


Marți, 11 august 2015, ora 18,00 Galeria Galateea vă invită la vernisajul expoziţiei de ceramică Blame a artistului Emil Cassian Dumitraș.

Emil Cassian Dumitraș s-a născut la 22 august 1983, la Sângeorz-Băi.
În anul 2006 a absolvit Universitatea de Arte Plastice şi Design “Ion Andreescu” din Cluj, departamentul ceramică /sticlă/metal și în 2008 a absolvit studiile de masterat la cu specializarea sculptură aceeași Universitate din Cluj.

"Dacă ai suficientă răbdare, asta însemnând o așteptare de ore, zile, săptămâni, poți să regăsești fărâme din tine în cele mai surprinzătoare și stranii forme, fie că ai norocul să vezi unul dintre stâlpii împovărați de argilă, fie lemnul ars, atins de un violent gest de metal, ori o gheară care amplifică purificarea dată de foc.
O purificare ce încearcă să se opună înstăpânirii deșertului. Forme și culori întrezărite prin desimea unui văl care pe noi ne face să umblăm în întuneric. Gestul la care suntem îndemnați este de a sălta cât de puțin vălul și de a avea curajul de a ne recunoaște în ceea ce vedem. Sau măcar de a-l recunoaște pe artist."
(Marin Mălaicu Hondrari)

Expoziţia poate fi vizitată pȃnă pe 7 septembrie 2015.


Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism.ro, Observator Cultural, Senso TV, Cultura, PORT.ro, ArtClue, Deco si Eco, TV City, România Pozitivã, Onlinegallery.ro, Artindex, ArtLine, B 24-FUN, Zile și Nopți

Galeria Galateea, Calea Victoriei 132, Bucureşti
(+4) 021 317 38 14, 0735 132 293
www.galateeagallery.com

Program galerie:
12.00 – 20.00 (L-V)
Cristian Marinescu, referent de specialitate Galeria Galateea